Viitorul începe astăzi!

 
Râmnicu Vâlcea, Vâlcea

Activitatea ”Viitorul începe astăzi” se adresează elevilor de clasa a VII-a. Aceștia sunt la vârsta curiozității, dornici să cunoască și să schimbe lumea, iar poveștile sunt un canal de comunicare eficient și agreabil. Obiective: - A forma la elevi abilitatea de a gândi prospectiv, de a-și imagina un viitor pe măsura aspirațiilor lor - Dezvoltarea gradului de empatie față de generațiile viitoare - Identificarea factorilor definitorii pentru asigur [...] vezi tot la despre »

Abilități vizate: Gândire prospectivă  

Metode folosite: Apă pentru toți   Scenariu 2050. Energie şi apă   Utilizarea apei  

Activitatea recentă

 

Nu mai exista înregistrări.

Activitatea ”Viitorul începe astăzi” se adresează elevilor de clasa a VII-a. Aceștia sunt la vârsta curiozității, dornici să cunoască și să schimbe lumea, iar poveștile sunt un canal de comunicare eficient și agreabil.

Obiective:
- A forma la elevi abilitatea de a gândi prospectiv, de a-și imagina un viitor pe măsura aspirațiilor lor
- Dezvoltarea gradului de empatie față de generațiile viitoare
- Identificarea factorilor definitorii pentru asigurarea calității vieții la standardele dorite
       
Proiectul vine în întâmpinarea nevoii elevilor de a aplica practic, informațiile învățate la discipline precum istorie, geografie, chimie, biologie, cultură civică astfel încât să găsească elemente interdisciplinare utile și coerente în formularea unor conexiuni între imaginație, raționalitate și realitate.
       
Metoda selectată a fost ”Scenariul 2050” deoarece permite sintetizarea a numeroase informații într-o viziune activă, flexibilă și sistemică.
     
Activitățile s-au desfășurat conform unui grafic comun celor două unități școlare participante:
- Diseminarea informațiilor despre proiect la nivelul consiliului profesoral și consiliului elevilor și selectarea a câte unei clase, respectiv câte 30 de elevi, din cele două unități școlare  
- În cadrul lecției, elevii au identificat pentru început riscurile posibile de degradare a mediului natural, de consum ineficient al actualelor resurse
- Descoperirea unor soluții cât mai practice de reciclare, protejare sau înlocuire a resurselor existente și sublinierea faptului că apa ca resursă vitală nu poate fi înlocuită.
- Organizarea în grupe de 4-5 elevi și crearea propriul scenariu pe coli de flipchart urmată de prezentarea într-un tur de galerie și celorlalți colegi.
     
În urma activității desfășurate, elevii și-au descoperit ”geniul vizionar”, și-au autoevaluat comportamentele de consum de resurse precum apa și și-au reevaluat modul de interacțiune cu mediul natural.
     
În continuare, ne-am propus ca în luna noiembrie să continuăm ”Scenariul 2050” cu realizarea unor ”povești din viitor”, iar în decembrie un album foto virtual cu imagini surprinse în oraș, prin care să conștientizăm gradul de risipă și poluare.
   
Realizarea acestui proiect a fost o bucurie nu doar pentru elevi, ci și pentru cele două cadre didactice implicate, asigurând un schimb real de informații și experiență, cât și generând noi idei de proiecte ce se vor desfășura în colaborare.



Imprimă

MARIA MIRELA TAMAS

Râmnicu Vâlcea, Vâlcea