Vino în prima rețea națională de ONG-uri preocupate de Educația pentru Dezvoltarea Durabilă

Postat la 30 mai 2018 de Asociaţia REPER21 în categoria Advocacy







Vino în prima rețea națională de ONG-uri preocupate de Educația pentru Dezvoltarea Durabilă


Asociația REPER21 și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile selectează 80 de ONG-uri din întreaga țară pentru formarea Rețelei ONG21! Acesta își propune să asigure o contribuție relevantă, consistentă și unitară a sectorului neguvernamental la elaborarea și la implementarea politicii guvernamentale în domeniul „Educaţiei pentru dezvoltarea durabilă” (EDD).

Pentru mai multe informații despre rolul EDD în educație și premisele Rețelei ONG21, citiți broșura noastră introductivă, disponibilă aici.

Criteriile de selecție pentru apartenența la Rețeaua ONG21 sunt, pe de-o parte, experiența în domeniul educației, al dezvoltării durabile sau al campaniilor de advocacy și, pe de altă parte, disponibilitatea de a participa la activitățile Rețelei, detaliate în “Foaia de parcurs” de mai jos.

Aplicația se completează online, până la data de 17 Iunie 2018*, de către persoana desemnată să reprezinte ONG-ul în Rețea, la link-ul disponibil aici. Se cere, în anexă, o scrisoare de mandat din partea ONG-ului reprezentat. Formularul se găsește aici.
*Atenție! Termen prelungit: 25 iunie 2018

Rețeaua ONG21 este dezvoltată de REPER21 și FDSC, în perioada aprilie 2018 - iulie 2019, în cadrul proiectului “ONG21. Participarea ONG-urilor la politica de educație pentru dezvoltarea durabilă”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (cod SIPOCA/SMIS2014 262/112066). O descriere succintă a acestui proiect este disponibilă aici.

Misiunea, obiectivele, susținătorii Rețelei ONG21

De mai bine de un deceniu, România s-a angajat în cadru internațional și european (ONU, UNESCO, UNECE, UE) să implementeze la nivel național o serie de măsuri importante, reformatoare pentru integrarea transversală a EDD în sistemul de educație (formală, nonformală și informală). Rețeaua ONG21 își propune ca misiune să fie un interlocutor competent și un partener vizibil și activ pe scena politico-administrativă, capabil să aducă un aport substanțial politicii guvernamentale în domeniul EDD.

România are nevoie de o politică publică ambițioasă pentru EDD, asumată de societatea civilă, pentru dezvoltarea modurilor de gândire, competențelor, valorilor și atitudinilor care permit românilor să facă față cu succes provocărilor inedite și complexe ale societății de astăzi în plină schimbare. În același timp, o politică EDD eficace ar permite României să își respecte angajamentele luate în cadrul internațional și european.

Rețeaua ONG21 are ca obiectiv specific redactarea participativă și promovarea unei propuneri de politică publică în domeniul EDD, pe parcursul 2018 - 2019.

Ministerul Educației Naționale și Ministerul Mediului – cele două instituții de referință pentru domeniul EDD - și-au manifestat susținerea pentru formarea Rețelei ONG21 și, în particular, pentru propunerea de politică publică pentru EDD care urmează să fie elaborată participativ de ONG-uri. Pe lângă cele două ministere, Rețeaua ONG21 va antrena de-a lungul funcționării sale peste 50 de parteneri susținători din sfera instituțională și din mediul educațional public și privat. Primii susținători anunțați ai Rețelei sunt Universitatea Babeș Bolyai și Facultatea de Știinte Politice din cadrul SNSPA!

În perspectiva realizării obiectivului menționat, Rețeaua va îndeplini diverse roluri:

  • instrument de capacitare a ONG-urilor membre pentru a contribui consistent și sistematic la elaborarea politicii pentru EDD;
  • context de analiză și monitorizare pentru conectarea la inițiativele internaționale și europene din acest domeniu;
  • spațiu de dezbatere între ONG-uri și stakeholderii din mediul educațional, instituțiile publice, mediul privat, comunități, pentru elaborarea și implementarea măsurilor de EDD;
  • platformă de dialog, lobby și advocacy în vederea aplicării propunerii alternative de politică publică pentru EDD elaborată în cadrul rețelei.

Obiectivele și acțiunile pe termen mediu și lung ale Rețelei vor fi discutate, clarificate și ajustate în mod participativ de către membri în cadrul Adunării Generale organizată în noiembrie - decembrie 2018, pe durata a 3 zile. În cadrul Adunării Generale, se vor propune mai multe ateliere activ-participative care vor facilita construirea unei viziuni comune a Rețelei la orizontul 2030, cunoașterea membrilor, învățarea de la egal la egal, coagularea angajamentelor, agrearea directiilor de acțiune ale Rețelei și stabilirea modului de realizare pentru primele activități.

Membrii Rețelei se vor reuni punctual, față în față (sunt prevăzute două întâlniri pentru cei mai activi membri ai Grupurilor tematice de redactare formate pentru redactarea propunerii), dar și online (vor fi organizate diverse video-conferințe tematice pentru membrii Rețelei).

Membrii Rețelei vor fi conectați și promovați constant pe platforma www.prof21.ro.

Context

Rețeaua ONG21, formată din organizații neguvernamentale, se află în continuitate și va funcționa complementar cu programul Prof21, adresat școlilor și cadrelor didactice. Prof21 este implementat de REPER21 și FDSC din 2014.

Prin acest program, în intervalul 2014 - 2015, 1.060 de cadre didactice din întreaga țară au luat parte la un curs acreditat pe tema “Dezvoltarea Abilităților de viață ale tinerilor în contextul Dezvoltării durabile” și, ca urmare a acestei formări, aproximativ 300 de școli au realizat o serie de proiecte și activități pedagogice. În intervalul 2018 - 2020, Prof21 pune în practică, în 23 de școli dezavantajate din întreaga țară un program consistent și inovator de dezvoltare a competențelor pentru reducerea abandonului școlar, abordările EDD jucând un loc central în acest demers.

Astfel, Prof21 reprezintă componenta operațională, în timp ce ONG21 este componenta strategică prin care REPER21 și FDSC își propun să extindă experiența lor în domeniul EDD de la nivel de proiect la cel de politică publică, pentru a obține un impact sistemic asupra educației naționale. Între demersurile din cadrul ONG21 și cele din Prof21 va exista un dialog constant și o corelare sistematică.

Adeziunea la Rețeaua ONG21

Angajamentul în Rețeaua ONG21 este unul organizațional. În mod ideal, fiecare ONG implică două persoane în Rețea:

  • reprezentantul operațional (precum managerul de proiecte, coordonatorul de voluntari, secretarul general) va participa activ la activitățile Rețelei (în mod obligatoriu la cursul acreditat, de 5 zile, menționat mai jos);
  • reprezentantul strategic (președintele sau directorul organizației) se va informa despre activitățile Rețelei și se va implica în deciziile strategice ale acesteia.

Pentru ONG-urile cu capacitate operațională redusă, reprezentantul strategic (președinte, director) va cumula rolul reprezentantului operațional. 

Una dintre cele mai importante activități ale Rețelei ONG21 este participarea la cursul “Specialist în activitatea de lobby”. Cursul va fi susținut de trei experți cu experiență largă în domeniile advocacy și EDD:

- Codru Vrabie este activist civic, trainer şi consultant pe teme legate de bună guvernare, advocacy şi politici publice, transparenţă, responsabilitate şi integritate în sectorul public, contribuind la mai multe măsuri de reformă în justiţie şi administraţia publică. Licenţiat în ştiinţe juridice şi politice (România, Bulgaria, Statele Unite), respectiv masterat în ştiinţe administrative şi afaceri europene (România, Olanda, Spania), Codru lucrează din 1998 pentru societatea civilă din România. Din 2010, Codru lucrează în cadrul programului Lideri pentru Justiţie, care este replicat din 2017 şi în Republica Moldova. Din aprilie 2018, Codru s-a alăturat echipei telegraful.net, unde lucrează la seria de podcasturi „Ipoteze,” un proiect al Asociaţiei Curaj Înainte.

- Ana-Maria Pălăduș coordonează din 2006 diverse proiecte europene ale REPER21 în domeniul dezvoltării locale durabile, consumului responsabil, incluziunii sociale și responsabilității societale. A absolvit un master de cercetare în domeniul Relațiilor economice internaționale (Sciences Po Paris, 2007) și anterior a colaborat cu Agenția Internațională de Energie.

- Bogdan Gioară este fondatorul REPER21 și manageriază din 2006 proiectele asociației în domeniul dezvoltării durabile, educației pentru dezvoltarea durabilă și responsabilitatea societală a organizațiilor (Grundtvig, Erasmus+, POS DRU/POCU, POCA). Anterior (1999 – 2005), a fost asistent universitar de Științe politice, la Universitatea din Geneva.

Cu ocazia absolvirii cursului fiecare participant va primi o diplomă acreditată ANC prin care îi vor fi recunoscute competențele dobândite.

ONG-ul care dorește să facă parte din Rețea desemnează în principiu reprezentantul operațional al organizației ca participant la curs. După absolvirea cursului, participanții vor împărtăși informația și competențele dobândite cu restul membrilor organizației pe care o reprezintă, în cadrul unor sesiuni interne de capacitare.

IMPORTANT! Participanții la cursul de “Specialist în activitatea de lobby” trebuie să fie absolvenți de studii superioare, conform cerințelor Autorității Naționale pentru Calificări (ANC).

Foaia de parcurs în Rețeaua ONG21

Angajamentul reprezentantului operațional al ONG-ului este de 5 zile pentru cursul “Specialist în activitatea de lobby” și între 7 și 10 zile pentru restul activităților, până în iulie 2019. Iată sintetic pașii parcurși împreună de membrii Rețelei ONG21 pentru a elabora propunerea de politică în domeniul EDD.

Activitatea Rețelei ONG21

Perioadă

Număr de zile estimat

Participare la cursul acreditat “Specialist în activitatea de lobby”, 4 sesiuni la alegere în București, Cluj, Iași și Timișoara

 

septembrie – noiembrie 2018

5 zile

Realizarea de sesiuni interne de informare și capacitare a colegilor pe baza conținutului cursului

 

septembrie – noiembrie 2018

½ zile

Redactarea unui angajament specific al ONG-ului față de demersul EDD și Rețeaua ONG21, contextualizat la propriul domeniu de acțiune

 

septembrie – noiembrie 2018

½ zile

Participarea la Adunarea Generală a Rețelei ONG21, organizată în centrul țării

 

noiembrie – decembrie 2018

3 zile

Contribuții la redactarea documentului de politică publică alternativă în domeniul EDD și, în particular, la grupurile de lucru tematice

decembrie 2018 – aprilie 2019

2 - 5 zile, după disponibilitate/ interese

Participare / contribuție la procesul de consultare publică al draftului politicii publice cu autorități centrale, școli, alți actori educaționali și publicul general

 

aprilie – mai 2019

½ zile

Implicare în realizarea campaniei de advocacy a documentului de politică publică EDD

 

iunie - iulie 2019

½ zile

De ce să vă înscrieți în Rețeaua ONG21?

  • Vom avea oportunitatea de a contribui la o politică educațională esențială pentru a face față provocărilor sociale, economice și de mediu ale societății contemporane – politica de EDD!
  • Vom avea șansa de a construi o viziune comună, prospectivă, sistemică și pozitivă privind educația, împreună cu alți actori motivați din societatea civilă, precum și de a acționa împreună pentru a o pune în practică!
  • Vă veți conecta cu cele 80 de ONG-uri membre ale Rețelei, ce dețin experiențe diverse în domeniile educațional, advocacy și dezvoltare durabilă!
  • Vom beneficia de învățare de la egal la egal între membrii Rețelei și echipa de proiect a REPER21 și FDSC!
  • Vă veți dezvolta și certifica experiența în domeniul advocacy, cu aplicabilitate în domeniul EDD, prin participarea la cursul acreditat « Specialist în activitatea de lobby »!
  • Veți relaționa cu susținătorii instituționali ai Rețelei!
  • Vom realiza networking cu cca. 1.000 de profesori și personal din instituții publice educaționale (școli, CJRAE-uri, ISJ-uri, CCD-uri), membri ai Rețelei Prof21 dezvoltată în întreaga țară începând cu 2015!
  • Vom avea posibilitatea de inițiere de proiecte comune cu membrii Rețelei și susținătorii instituționali în domeniile educațional și al dezvoltării durabile!
  • Vom oferi recunoașterea publică a contribuțiilor individuale și organizaționale în elaborarea politicii de EDD, inițiativa fiind amplu promovată în mass media, partenerii REPER21, FDSC și rețelele sociale către 20.000 de persoane și 800 de reprezentanți ai sectorului ONG!
  • Ne vom conecta cu actorii și inițiativele europene și globale (ale Comisiei Europene, UNESCO, UNECE) de promovare a educației pentru dezvoltarea durabilă!

Pentru informații și detalii suplimentare, ne puteți contacta la adresa de email [email protected] sau la telefon 021.310.01.77, persoana de contact Ileana Hargalaș.

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul Prof21 si te vom tine la curent cu evenimentele importante.